Alţii care pleacă de-acasă...
[...] Peste încă două zile eram în gara din Ciulniţa, aşteptînd trenul de Călăraşi. Săteam pe o terasă la cîrciuma din gară şi beam cu resturile de lei găsite prin buzunare o bere la halbă acră. Îmi lipsea berea chinezească Qing Tao, îmi lipsea mîncarea, îmi lipseau oamenii care zîmbeau. Era o lumină frumoasă de sfîrşit de August, eu fusesem la capătul Pamîntului şi mă întorsesem. La masa mea se aşează o cunoştinţă, e mult spus prieten, ne cunoşteam de prin oraş, ne salutam şi cam atît. Cu familiaritatea aceea enervantă a celor care au senzaţia că sînt cunoscuţi de toată lumea, îmi spune: "Ai văzut ce-au făcut ăştia din partidele politice? Iar au mărit preţurile."
În clipa aceea, în liniştea aceea angelică din gară, am avut revelaţia găsirii unui răspuns. Un răspuns pe care nu-l găsisem în pietrele Marelui Zid, în nemărginirea Siberiei, în înălţimile Himalayei. Răspunsul la întrebarea – atît de simplă – dar care mă frămînta de atît timp. "De ce plecăm de acasă?"
Jean Ange
PressOne pe Via Transilvanica
În jurul Mării Negre
Sabina Fati
Pe Drumul Mătăsii
Sabina Fati
De ce plecăm de acasă
Jean Ange
Am timp
Dragoş Dubină
de prin lume
Low Light
Iar unora le place de Ion’s Travels :-)
Bogdan (Balaban), Degeţica (armonii), Mushu (Blue World).
© Ion Rogozea