Beware - you're toying with obsession, and once

the magic of South America grips you, it owns you.

Lonely Planet, South America on a shoestring

 

 

jurnal de vagabondaj - la vinatoare de pitici in america de sud

 

 

america de sud... o aparent perpetua obsesie, a gasit prilejul, cumva neasteptat, sa se transforme in realitate...
pe 7 martie m-am suit, impreuna cu rucsacul meu, mai obisnuit cu fagarasii autohtoni decit cu boeing-urile, intr-o cursa lufthansa de frankfurt, unde am schimbat cu un 747 de buenos aires...

ceea ce urmeaza este o compilatie de email-uri, jurnalul vinatorii de pitici in america de sud...

 

10-03-06: buenos aires

zborul a fost groaznic de lung, si chiar daca 747 e un avion enorm, tot n-am avut loc pentru picioare...

la buenos aires e bine... la restaurant carnea e groasa, zemoasa si gustoasa, mezelurile sint foaaaarte bune, vinul la fel... si toate-s ieftine...
in ciuda faptului ca orasul e imens, ma simt tare bine aici, lucru care nu mi s-a intimplat in viata mea prin alte metropole...
aseara am ratat un concert santana, nu mai aveau bilete, si la mine nu s-a gindit nimeni sa-mi puna un bilet deoparte...

azi la prinz plec spre anzi, la bariloche, drum de 20 de ore cu autobuzul, autobuz 'coche cama', adica echivalentul vagonului de dormit...

 

12-03-06: bariloche

daca mergi pe strada si vezi undeva scris parilla, e de bine... adica intri, maninci un bife de chorizo, cu chimichurri, si un vino tinto, si viata devine foaaaarte frumoasa... tocmai mi s-a intimplat :-)
regimul asta e foarte sanatos, banuiesc ca d-asta n-am vazut argentinience grase :-))

oamenii sint foarte faini... eu am ajuns in argentina cu o groaza de idei preconcepute, dar trebuie sa recunosc ca sint mult mai civilizati decit romanii... pur si simplu nu-mi vine sa cred cit de bine ma simt aici...

drumul de la buenos aires la bariloche a fost de aproape 20 de ore, si cu tot autocaru' lor coche cama, am ajuns cam obosit... peisaj a fost numa' pampas, adica iarba, tufe si vaci...

bariloche e o statiune foarte turistica, in zona "lake district", placuta, dar daca ai vizitat in prealabil salzkammergutt in austria, nu e chiar asa de spectaculos... oricum, nasul meu e deja rosu, si nu de la vino tinto...

miine plec pe ruta 40, cu un tur organizat, in doua zile ajung la el chalten, unde mai pierd timpul vreo doua zile sa-l vizitez pe fitz roy... asta inseamna ca un timp n-am semnal la telefon, si nici acces la internet...

 

28-03-06: ce-am facut ultimele doua saptamini, si de ce

deci (pentru ca mai am o ora pina vine autobuzu'): ce-am facut ultimele doua saptamini si de ce...

Ruta 40

din bariloche, ca sa ajungi in sudul patagoniei, ai mai multe posibilitati:
- cu avionul, scump
- cu autobuzul pe o ruta ocolitoare, lung si plictisitor

asa ca am optat pentru o excursie pe vestita Ruta 40, recomandata si de ghidu' meu... care s-a dovedit pina la urma scumpa, lunga si plictisitoare... glumesc, dar doar pe jumatate... eu ma asteptam sa fie un drum prin anzi, sau macar pe la poalele lor, dar n-au fost decit drumuri prin platoul patagonez, mai mult de jumatate neasfaltate, peisaj arid, sterp, smocuri de iarba din ce in ce mai putina pe masura ce mergeai spre sud, cite o estancia la citeva zeci de km, plus fauna locala: guanaci (asta-i o specie de lama argentiniana), nandu (specie de struti argentinieni, cred ca rude cu roadrunner-u') si iepuri sinucigasi (asta-i o specie de iepuri argentinieni care sar in fata autobuzului, soferul face ush-ush sa-i alunge, gesticuleaza, si citeodata deschide geamu' sa-i certe)...

highlightu' excursiei a fost vizitarea cuevei de las manos, unde niste cetateni si-au pictat miinile pe peretii unui canion acum vreo 7-10-12.ooo de ani, spre satisfactia turistilor japonezi de acum...

din cei 12 participanti la tur, 4 (un cuplu de polonezi si unul de canadieni) fusesera in romania... polonezii in munti (evident) si in brasov, iar canadienii vizitasera clujul, sighisoara, si bisericile sasesti fortificate... tu le-ai vizitat?

si-am ajuns la el chalten...

El Chalten

asta-i baza de plecare pentru drumetii in zona fitz roy, cerro tore si alte minunatii... o localitate in plin elan datorita turismului, si ca urmare scumpa... cum, de altfel, avea sa fie totul in sudul patagoniei... am asteptat patru zile de ploaie ca sa se faca timp frumos, ca eu venisem acolo sa-l vad pe fitz roy, nu? zilele alea n-au fost complet pierdute, am facut niste ture prin zona, mi-am mai pus la punct conditia fizica, si mi-am testat echipamentu' la ploaie... ei, si ca sa folosesc o limba de lemn, asteptarea a dat roade, si in a cincea zi am avut parte de o vreme superba, m-am desfatat cu peisaju', am impuscat un pitic, si am putut pleca fericit catre destinatia urmatoare...

El Calafate

si mai turistic decit el chalten, unde macar erai exclusiv intre montaniarzi, el calafate e baza pentru excursiile la ghetarul perito moreno... unde zilnic se devarsa autocare cu hoarde de turisti veniti sa vada minunea...

adevaru' e ca ghetaru' e impresionant (5km latime, 60m inaltime), dar dincolo de impresia vizuala, mai e si cea auditiva... scirtiie, miriie, piriie, troscaie, pleoscaie... pe un panou de avertizare scria sa nu mergi mai departe, ca sar cioburi din ghetar, si nu stiu cite zeci de turisti au patit-o...

totul curat, civilizat, fara droaia de chioscuri si de mesteri artizanali care, pe alte meleaguri, ar fi umplut locu'...

si-am mai impuscat un pitic, si-am pornit spre chile, sperind ca vremea buna va mai tine...

 

la iesirea din argentina, s-a repetat povestea cu viza pe care am avut-o si la intrare... acum se mirau cum de fusesem lasat sa intru in argentina fara viza... intr-un tirziu au descoperit un fax unde scria ca pentru cetatenii romani nu mai e nevoie de viza...

citeva cuvinte despre argentina... nu chiar toate-s perfecte...
pietonu' n-are nici un drept, si, daca n-are putin noroc, nici viata lunga :-)
se fumeaza peste tot, in toate situatiile si din toate pozitiile...
dar argentinienii sint foarte prietenosi si calzi, cum se intilnesc se pupa, si exista un soi de amabilitate naturala, spre deosebire de cea, sa-i zicem profesionala, pe care o intilnesti in germania sau austria, de exemplu - nu c-as avea ceva cu natiile astea ;-)

la intrarea in chile nu m-au intrebat de nici o viza, calculatoru' lor era la zi, dar mi-au confiscat o banana... n-ai voie sa intri cu alimente din argentina in chile... de salamu' din rucsac nu le-am zis nimic...

Torres del Paine

si-am ajuns la puerto natales... de aici lumea pleaca in sud, sa viziteze tara de foc si ushuaia, sau spre nord, sa viziteze canalele patagoneze cu navimagu'... dar asta nu inainte de a vizia torres del paine...

de obicei hikeru' face unul din cele doua tururi clasice:
- W-ul, adica viziteaza laturile estica si sudica, cu doua intrari pe vaile masivului - chestie de 3-4 zile
- sau circuitul, care adauga w-ului si celelalte doua laturi - mai mult de o saptamina

eu n-aveam decit doua zile la dispozitie, si nici d-alea nu eram sigur, accuweather anunta ploi, iar weather.com vreme inchisa... pina la urma am avut noroc de vreme exceptionala...
in prima am vizitat una din vai, sa vad turnurile care dau numele masivului, un urcus de vreo 900m diferenta de nivel, dar fara mari probleme, poate cu exceptia ultimei parti, cind gifii din greu...
la miradoru' de la baza turnurilor am intrat in vorba cu un cuplu de irlandezi, tipa a facut oau cind i-am spus ca-s din romania, eu deja ma iritasem, cum adica oau, dar s-a dovedit ca tipa stia citeva cuvinte in limba romana, avusese un profesor roman...

in cea de-a doua am vizitat cuernos del paine, pe care le vezi in toate pozele...

asa, ca parere... masivul are peisaje spectaculoase, dar pentru hiking tot in fagaras m-as duce...
taxa de intrare 20$, cazarea la refugiu 34$, o sticla de apa minerala 4$... dar curat, campingul gratuit, cu bai si toalete...
s-am mai impuscat un pitic

seara m-am imbarcat pentru croaziera prin fiordurile chiliene, dar despre asta mailu' viitor, ca acum pleaca autobuzu'

 

31-03-06: santiago

seara m-am imbarcat pentru croaziera de 3 zile pe canalele patagoneze... vasul era de fapt un cargo, un vapor de marfa, care a incarcat tot soiu' de chestii, camioane, oi, vaci, cai, si, printre altele, turisti... vasul fusese modificat pentru turism, confort peste asteptari (desi patu' era cam scurt), mincat de trei ori pe zi la ore regulate (chestie de care m-am dezobisnuit total in ultimul timp)...

prima zi a fost frumos, practic traseul era pe vaile unui masiv muntos aflat partial sub nivelul oceanului... virfuri inzapezite, fiorduri, ghetari care aluneca in mare... poetic, nu?

am fost lasati in cabina de comanda, sa vedem cum nenea lup de mare, pardon, de canal, isi conduce nava...

pustietate, nu e ca-n delta, cu sate de pescari, barci, salupe si vaporase... doua zile n-am intilnit decit un port izolat, puerto eden...

a doua zi dupamasa am iesit in ocean, valuri din ce in ce mai mari, o mica furtuna... la cina, de unde de obicei se minca in doua serii, am incaput lejer intr-una singura, ceilalti pasageri fiind prin toalete, vomitind pe coridoare, etc... topaiau rucsacii in cabina de parca se-mplinise visul vietii mele, inventarea rucsacului antigravitational...

pe vas, un hongkong-onez cu care am intrat in vorba, aflind ca sint din romania, si-a adus aminte de nationala noastra de la world cup-ul din '96 din sua... stia de hagi (si ca dadea bine cu stingu'), de dan petrescu, de ilie dumitrescu...

deci: romania inseamna dracula (conduce detasat in top, toti chelnerii stiau de el, chiar daca mai confundau transilvania cu pennsylvania, da' ce mai conteaza...), transilvania (cluj, sighisoara, etc), munti (fagaras, piatra craiului) si hoardele de dacii hirbuite (droaia de renault-uri 12 din argentina au facut-o pe poloneza sa se simta ca-n romania)... nu casa poporului, sau canalu' dunare - marea neagra...

btw, hongkong-onezu' asta era inginer de sistem, a plecat de la firma pentru ca nu mai avea motivatie, si, inainte de o noua slujba, facea o tura de un an de zile prin lume... dupa america de sud urma cea de nord, dupa care niste croaziere prin europa (italia - grecia - turcia)... deci se poate :-)
ma simt din ce in ce mai normal :-))

ultima zi a croazierei a fost mai plictisitoare, singura preocupare a fost scrutatul in zare dupa balenele care faceau tumbe in ocean...

si s-a terminat croaziera, s-a terminat si cu patagonia de anu' asta... au ramas pentru tura urmatoare: peninsula valdez, tara de foc, ushuaia (si antarctica, de ce nu?), carretera austral...

in puerto montt, unde am ajuns, atmosfera era alta, majoritatea n-o mai reprezentau turistii, ci oamenii care aveau treaba, mergeau la munca, aveau afaceri, erau seriosi...

initial aveam in plan sa vagabondez citeva zile si in partea chiliana a zonei lacurilor, da' dupa experienta prea putin excitanta din partea argentiniana a zonei, am renuntat...

si, pentru ca reclama e sufletul comertului, vazind intr-un pliant niste poze cu case construite pe stilpi deasupra marii, si cu biserici din lemn, am decis sa vizitez insula chiloe... a fost o vizita de o zi, relaxanta si placuta... intradevar, casutele erau pe stilpi, sa numesc palafitos, si le-am fotografiat, chiar de doua ori... prima oara mi s-a parut suspect ca erau de fapt infipte in mil, si nu in apa, dupa care a venit fluxul si le-am mai fotografiat odata....

si-am ajuns la santiago...

aici am stat trei zile, exagerat de mult pentru cit are de oferit orasul... e o mare metropola, comparabil de bine pusa la punct din toate punctele de vedere cu orice metropola occidentala... dar absolut nimic turistic...
atunci de ce trei zile? pai nu stiam ca ambasada boliviei da viza in doar citeva ore... si n-am gasit bilet pentru insula pastelui decit pentru simbata, vineri nu erau zboruri...

deci, daca n-a fost clar:
- miine plec in insula pastelui, ma intorc marti
- dupa care o iau spre nord, spre atacama, unde voi trece in bolivia

 

04-04-06: insula pastelui

sa mai zic citeva cuvinte despre santiago... sa nu se-nteleaga ca nu e chiar nimic de facut pe-aici...
daca ridici privirea, printre blocuri vezi crestele anzilor, aflati numai la citiva km distanta... asta daca bati pin-acolo, din cauza smogului...
intr-una din zile am vizitat muzeul de arta precolumbiana, interesant... astia jucau un soi de pelota, iar echipa care pierdea era decapitata... alea jocuri pe viata si moarte...
in alta zi am dat o fuga pina la valparaiso, un port colorat la vreo 120km de santiago...

si-am luat avionul spre insula pastelui... in avion, colega de banca, o americanca in virsta (care calatorise ca turista in romania pe vremea lui ceausescu), mi-a dat sa rasfoiesc o carte despre argentina... asa am aflat ca iuliu popper, cu care ne laudam noi c-a explorat tara de foc, era de fapt un evreu nascut la bucuresti din parinti polonezi, a parasit romania cind avea vreo 15 ani, iar explorarea tarii de foc a fost de fapt o afacere (evreu, nu?): aur, cresterea oilor...

buuun, si am ajuns in insula pastelui... aici, primul soc... cind am coborit din avion, parca m-a lovit cineva cu o bita de aer cald... si de fapt nu caldura era problema, erau numai vreo 25 de grade, cit umezeala... pe aerport, localnicii, cu ghirlande de flori, asteptau turisii sa le ofere gazduire...

socul adevarat a fost insa cind mi-am dat seama ca nu mai eram in america de sud, ci intr-o insula din pacificul de sud... la fel ca polinezia, tahiti, nu?

insula are o singura localitate, hanga roa, un soi de costinesti sau 2 mai... cazarea se face la localnici, in residenciale... chiar si hotelurile nu sint decit niste residenciale mai rasarite... de fapt, insula a devenit un obiectiv turistic destul de recent, pista de aterizare a aeroportului fiind amenajata sa primeasca boeing-uri cu turisti doar in urma cu vreo 20 de ani, cind sua au pus-o la punct ca pista de urgenta pentru naveta lor... americani nu sint pe insula, pentru ca, vorba lui jerome (despre jerome, mai jos), nu s-a gasit inca petrol pe insula :-)

in prima zi am facut o tura de vizitat ahu si moai in jurul hanga roa, de citeva ore, si m-am intors nauc... nu prea sint copaci, nu e umbra, soarele te nauceste... m-am repezit la o sticla de suc rece, si, evident, a doua zi ma durea gitul...

in ultima zi, jerome mi-a fost ghid intr-un tur al insulei... jerome e cetatean francez, in urma cu citiva ani venise din tahiti (e a doua oara cind pomenesc de tahiti in mailu' asta, nu?) in insula pastelui pentru doua saptamini, iar in a 17-a zi s-a insurat cu o localnica... vorba lu' caranfil, viata e complexa si plina de aspecte... acum jerome avea o residenciala unde gazduieste turisti, si organizeaza tururi ale insulei...

sa revenim la tur... dincolo de impresionantii moai, mai este si un peisaj spectaculos, conuri vulcanice, faleze deasupra unui ocean limpede, plaja cu cocotieri... insula in oceanul pacific, nu?

trebuie sa recunosc ca la plecare, urcind in avion am avut o stringere de inima... macar si pentru faptul ca nu chiar peste tot maninci mango cazut in curtea ta din copacu' vecinului... noroc ca tanti stewardesa mi-a administrat o doza dubla de vino tinto, sa-mi mai revin...

acum astept autobuzul de noapte, o iau spre nord, spre san pedro de atacama, dar cu o pauza in valle del elqui, sa vad cum prepara chilienii pisco...

 

06-04-06: valle del elqui

pisco e o bautura spirtoasa facuta din struguri... e un soi de bautura nationala chiliana... se fac si coctailuri din ea, de exemplu pisco sur, foaaarte bun...

acum cred ca puteam supravietui si fara sa stiu cum se prepara pisco, dar valea e superba... o vale ingusta, intre doi versanti galben de arizi, aproape fara vegetatie, sub un cer albastru perfect, iar pe fundul vaii vita de vie verde...

la 4 iau autobuzul spre atacama, de unde trec in bolivia... nu stiu cum o sa stau cu internetu' zilele urmatoare, asa ca mai vorbim cind om vorbi...

 

12-04-006: bolivia

dupa valle del elqui am luat un autobuz, si-am traversat desertul atacama, cel mai arid loc de pe pamint... eu as zice cel mai chel... nimic de vazut...

si-am ajuns la san pedro de atacama, de unde se trece in bolivia in tururi de 3 zile cu jeepul... asa ca a doua zi dimineata 12 turisti ne-am imbarcat in 2 jeepuri, impreuna cu doi soferi-ghizi si un bucatar, spre bolivia...

bolivia - "famous for world's highest everything", vorba lu' lonely planet... aveam s-o simt pe pielea mea, mai precis pe plaminii mei...

despre excursie, sint prea inginer sa descriu peisaju'... lonely planet: peisaje halucinogenice, mai suprarealiste decit dali... pe scurt: lagune colorate si multicolorate, cu cirduri imense de flamingo, sub vulcani inzapeziti, gheizere, bai termale (am fost sfatuiti sa profitam, pentru ca prima seara nu aveam dusuri)... iar in ultima zi, salar de uyuni (nu stiu cum se traduce salar, e un platou de sare), partial inca sub apa, iar o tura cu jeepu' prin asa ceva face toti banii... in a doua noapte am dormit in hotelul de sare - nu numai caramizile sint din sare, dar si patul (nu si salteaua), si mobilierul in general...

singura problema a fost ca n-am planificat eu foarte inteligent lucrurile... in mai putin de 4 zile sa ajungi de la nivelul marii (insula pastelui) in altiplano-ul bolivian (prima noapte am dormit intr-un refugiu linga laguna colorada la vreo 4500m, (trebuie sa verific) nu e chiar cel mai fericit lucru pentru organism... in prima seara am avut o durere de cap cumplita, iar primele doua nopti nu le-am prea dormit... e drept ca m-a ajutat si nasul infundat, amintire de la raceala din insula pastelui - iar la altitudinea asta nu-ti poti permite sa risipesti nici o molecula de oxigen... retraiam acelasi sentiment de acum un an, din atlasul marocan, ca am narile prea strimte...

si-am ajuns la uyuni, de unde a doua zi am luat-o spre potosi... potosi, o vreme cel mai bogat oras al americii de sud, datorita minelor de argint de aici, si cel mai inalt oras din lume...
pe linga arhitectura coloniala de aici, in programul unui gringo (termen larg folosit, in traducere libera turist strain in america de sud) intra si vizitarea minelor... era cit pe ce s-o fac si eu, dar mi-am dat seama la timp ca chiar nu ma interesa...

miine plec spre sucre, apoi spre la paz...

citeva cuvinte despre bolivia... argentina si chile aveau o atmosfera europeana... populatia are descendenta europeana... chile are o economie chiar performanta, iar in santiago ai sentimentul ca esti intr-o capitala vest-europena, atit infrastructura si comertul, dar si tineretul nonconformist de pe strazi...
in schimb, in bolivia mai mult de jumatate de populatie se revendica cu origine amerindiana... sigur ca palariutele purtate de doamne sint dementiale, iar ciucurasii multicolori de la urechile lamelor iti farmeca privirea... dar iar am avut sentimentul ca m-am intors cu un an in urma, in maroc... pe strazi, masini si autobuze care in alte locuri s-ar odihni in muzee... nu am gasit (pina acum, cel putin) un magazin unde sa intri, sa iei un cos, si sa colinzi printre rafturi sa-ti alegi ce-ti doresti... magazinele sint niste incaperi unde cu greu incap mai mult de 3 persoane, intri si arati cu degetu' vinzatorului ce produse sa-ti dea de pe rafturi... si nici un bancomat n-a vrut sa-mi dea bani de pe cardurile de debit... nici macar bancomatul filialei bolviene a procredit n-a vrut sa accepte cardul emis de filiala din romania a aceleasi banci, dracu' sa-i ia... asa ca a trebuit sa scot bani de pe cardul de credit, spre bucuria probabila a lu' raiffeisen, care si-a tras un comision pentru cash advance...
in schimb, toate-s ieftine, cazare, mincare, autobuze, internet...

sa vedem ce urmeaza...

 

17-04-06: sint suparat

din potosi am ajuns in sucre, un orasel frumos, de altfel capitala constitutionala a boliviei... de aici am ajuns in la paz, cu un autocar cama in care am inghetat binisor noaptea... despre la paz nu sint prea multe de spus, decit ca e plasat foarte spectaculos pe versantii unui canion la vreo 3600m altitudine... toate strazile sint in panta, si gifii din greu...

de ce sint suparat? am fost azi la ambasada peru-ului si n-au vrut sa-mi dea viza, cica pentru cetatenii romani doar ambasada din bucuresti poate da viza... m-am milogit eu, da' degeaba :-(
asa ca piticu' cu machu picchu ramine la ingrasat...
si-acum mi s-a facut frica sa nu se-ntimple acelasi lucru si cu brazilia...

 

20-04-06: despre vize, consulate si mae

ce vorbeeesti?

in prima faza am adresat niste dumnezei si alte ginduri de bine ministerului roman de externe, pentru indolenta cu care doarme pe banii mei... in europa, doar cetatenii din bosnia-hertegovina si romania au nevoie de viza pentru a intra in peru...

si am mai facut si niste aprecieri nu tocmai magulitoare la adresa calitatii vietii sexuale a cucoanei de la consulat, pe seama careia am pus lipsa de solicitudine in rezolvarea problemei subsemnatului...

dupa care am cautat pe internet lista consulatelor peru-ului in bolivia, decis sa le iau pe toate la rind... si, surpriza, in la paz mai exista un consulat, intr-o suburbie, undeva in virful dealului...

asa ca, a doua zi dimineata, ras, spray-at, si imbracat in cele mai bune haine (aici n-a fost greu s-aleg, garderoba civila din rucsacul meu, adica in afara de polarele de munte, cuprinde o pereche de pantaloni si trei tricouri), m-am prezentat la consulat, hotarit sa cer audienta d-lui consul... n-a fost nevoie, dinsul m-a abordat, din fericire stia limba engleza si nu s-a deranjat ca eu nu stiu spaniola, am povestit una-alta, si-o fi dat seama ca sint turist si nu terorist, cred ca i-am devenit si simpatic... mi-a explicat ca nu poate sa-mi dea viza, dar ca va cere aprobare de la ministerul de externe din lima... a doua zi, la receptia hotelului m-astepta mesajul ca am primit aprobarea :-)

asa ca, de azi dimineata, am viza de peru...

 

20-04-06: imprejurimile la paz-ului

daca tot a trebuit sa stau atita in la paz...

orasul nu are cine stie ce obiective turistice... in afara de situarea sa spectaculoasa, agatat pe peretii unui canion... daca urci pe vreunul din versanti, peisajul iti taie rasuflarea... si la propriu, si la figurat...

in schimb, in jurul la paz-ului ai unele chestii de vazut/facut...
valle de la luna, un peisaj besmetic...
gradina zoologica, cu fauna specifica andina, jaguari, condori, papagali...
un sit arhelogic al civilizatiei tiwanaku, foarte puternica, anterioara incasilor si maiasilor, si eu nu stiam nimic de ei...

si, mult mai important, cordillera real, care separa la paz-ul de jungla amazoniana... aici ar fi fost niste trasee de trekking, dar de unul singur nu eram curios...

o alta optiune in cordillera real este asa numitul 'cel mai periculos drum din lume', care coboara 3ooo de metri diferenta de nivel in 80 de km... toate agentiile din la paz ofera coborirea drumului pe mountainbike, dar cum, dupa faza cu viza, numai de adrenalina n-aveam eu nevoie, m-am hotarit sa fac excursia cu microbuzul...
drumul iti creaza intradevar senzatii tari... sint zone in care drumul este doar o brina in peretele aproape vertical al muntelui, unde ma minunam ca incape microbuzul nostru... si de fapt, p-acolo circula autocare si autocamioane... si e foarte interesant cind se-ntilnesc masini venind din sensuri opuse...
eu am ramas cu senzatiile, si pentru ca n-am putut sa fac poze din microbuz, posteritatea nu se va bucura de fotografii facute de mine in cordillera real :-)

si, desigur, pentru turistii hotariti mai sint si trasee in virfurile de peste 6ooo de metri din jur...

sa mai zic ca, asa cum mi-au trebuit citeva zile ca sa ma obisnuiesc cu altitudinea, tot asa am avut nevoie de ceva timp sa ma invat cu modul in care merg lucrurile in la paz...
dar pina la urma m-am obisnuit sa-mi fac cumparaturile de la tarabele hipercolorate care impinzesc strazile, sa ma descurc cu transportul in comun, microbuze in care taxatorul sta jumate iesit afara pe geam si tzipa traseul, sa suport masinile care claxoneaza intruna...
ba mai mult, pentru ca n-am avut incotro, si a trebuit sa ma conversez cu vinzatorii, nu vreau aia, vreau ailalta, atitea sute de grame, am inceput sa inteleg ceva spaniola, si sa mai si leg doua-trei vorbe...

ieri o-zone cintau sub geamul meu 'dragostea din tei'

miine plec spre titicaca, sa mai impusc un pitic...

 

23-04-06: trucha criolla

si-am ajuns la copacabana, pe malul lacului titicaca...

aici lonely planet scrie ca in programul gringo intra vizitarea isla del sol, cu ruine incase, loc important in mitologia inca... asa ca m-am inscris si eu intr-un tur... nimic impresionant... ba mai mult, exista optiunea de a merge pe jos peste munte din nordul insulei in sudul ei, ceea ce am si facut... tot ce-am obtinut a fost un tricou bun de spalat... trebuie sa fiu mai circumspect, nu tot ce scrie in ghid ca intra in programul unui gringo trebuie sa execut si eu...

dar sa trecem la lucrurile importante... in lacul titicaca creste trucha criolla... asta e un soi de pastrav... toate restaurantele din copacabana il au pe trucha in meniu, a la plancha, parilla, romana, mantequilla, diabla... cel putin asta din urma este diabolic de bun si picant... ce poate fi mai potrivit intre doua job-uri decit sa savurezi un trucha a la diabla pe o terasa pe malul lacului titicaca... scuze, hi, hi...

azi am ajuns fara probleme in peru, in puno... aici lucrurile sint ceva mai evoluate, exista magazine unde poti sa intri sa-ti cumperi salam, bancomatele functioneaza, produsele au preturile afisate... dar e si ceva mai scump...

 

26-04-06: islas flotantes

principala atractie a lacului titicaca sint insulele flotante, construite si locuite de populatia uros, refugiata pe insule ca urmare a conflictelor cu alte populatii...

uros a crosetat insulele din stuf, ca de altfel si colibele de pe ele, barcile, si artizanatul pe care il vind vizitatorilor veniti sa se minuneze... daca apar disensiuni intre locuitorii unei insule, taie insula in doua, fiecare isi ia jumatatea si pleaca... cel putin asa ne-a spus ghidul :-)

pe cit de turistice (bastinasii traiesc acum aproape exclusiv din turism, vine salupa cu gringo, care se napustesc sa faca poze, cumpara una-alta, si se lasa plimbati cu ambarcatiunile din stuf), pe atit de spectaculoase...

si s-a mai dus un pitic...

 

28-04-06: arequipa - oxigen si civilizatie

dupa titicaca aveam in program sa ajung la cuzco, dar, pentru ca prognoza se anunta urita, am modificat traseul, si am luat-o spre arequipa...

in arequipa, ditmai orasul (peste 1 milion de locuitori), in sfirsit oxigen si civilizatie...

oxigen, pentru ca este situat la altitudinea de 2300m, cu 1500 m mai jos decit titicaca...

civilizatie, pentru ca, dupa mai bine de trei saptamini (din santiago de chile), am dat si eu de un supermarket :-) indicatiile de pe pereti sint si in limba engleza, semn ca supermarketul asta e si el pe traseul gringo... adevaru' e ca putin damf de civilizatie nu strica, ajuta la ridicarea tonusului...

in ghid scrie ca neaparat cel care trece prin peru trebuie sa incerce cea mai tare racoritoare nationala, inca-kola... am luat si eu... tzeapa, cu gust de guma de mestecat :-)

m-am tuns... pentru ca donshoara nu stia limba engleza, iar eu nu ma puteam exprima in spaniola, pentru ca aveam miinile sub cearceaful ce-mi fusese agatat la git, a iesit cum a iesit...

pentru gringo, arequipa inseamna arhitectura coloniala, vulcanii din fundal, si juanita:

arhitectura coloniala - cladirile din centrul orasului, construite din piatra vulcanica, unele cu fatade bogat ornamentate, stralucesc alb-placut in soare...

vulcanii din fundal - probabil ca ar fi ei spectaculosi, daca n-ar fi ascunsi de picla...

iar juanita... juanita nu era acasa, ii tinea locul sorita... pentru a se pune bine cu zeii, si a fi feriti de eruptii, avalanse, si alte cele, incasii sacrificau tinere fete pe virfurile vulcanilor... bine conservate prin congelare, unele au fost gasite in ultimii ani, si o parte din ele fac cu rindul in vitrina frigorifica a muzeului din arequipa... cea mai cunoscuta, 'printesa zapezii', e juanita...

tot arequipa mai este si punctul de plecare pentru vizitarea canon del colca, la vazut condori... m-am inscris si eu intr-o excursie, nu foarte convins... nu din cauza canionului (al doilea din lume ca adincime), pentru ca nu-l lua nimeni de la locul lui, ci din cauza condorilor... surpriza... nu numai ca erau prezenti la datorie, dar o pereche a pozat mai bine de o ora pe un virf de stinca la vreo 10 metri de nasurile unei armate de turisti, aliniati cu aparatele foto de git precum fotografii in spatele liniei de poarta la fotbal...

plus ca excursia a mai insemnat prilejul unei balaceli in ape termale (cica bune la reumatism)... si intilnirea cu lame, alpaca si vicunii... alaturi de guanacul argentinian, astea sunt cele patru camelide din america de sud... cea mai frumoasa e alpaca... si cea mai gustoasa :-)

tocmai am fost la autogara sa-mi cumpar bilet pentru miine la cuzco... am fost cu taxiul... adrenalina de pe 'cel mai periculos drum din lume' a fost parfum de roze...

 

01-05-06: cusco - mai e putin

de la arequipa, dupa cea mai infecta calatorie cu autobuzul de care am avut parte pina acum, am ajuns la cusco... in mintea mea, cusco nu era decit baza de plecare pentru explorarea siturilor incase din zona...
ei, cu toate ca e plin cu turisti, cusco e un oras foarte placut... catedrale si biserici din perioada coloniala construite peste ziduri incase, intre pietrele carora nu poti baga nici macar unghia...

duminica am fost in pisaq, un sat din apropiere, sa vad tirgul duminical... localnici imbracati in costume traditionale, sper sa iasa bine pozele...

azi, 1 de mayo, dia de los trabajadores, toate muzeele erau inchise, asa ca m-am inscris intr-un tur pentru vizitarea siturilor inca din jurul orasului... ghidul, ca sa incalzeasaca atmosfera, a cerut fiecarui turist din autobuz sa spuna din ce tara vine, si asa am aflat ca in autobuz mai e un roman... prilej de a vorbi in romaneste dupa aproape 2 luni... un profesor universitar din cluj, aflat in peru pentru cooperare intre universitati, isi facuse timp si pentru incasi... un tip fain, facuse la viata lui turul statelor unite cu minivan-ul, lucrase in irak pentru programul onu petrol contra hrana, batuse fagarasii... deci, un om normal :-)

miine plec spre machu picchu

 

05-05-06: machu picchu - s-a dus si piticul cel gras

machu picchu este, de obicei, o excursie de o zi cu trenul de la cusco... se pleaca dis-de-dimineata pina la aguas calientes, ultima statie de pe traseu, se ia un autobuz special cu care se urca pina la sit, urmeaza 2-3 ore de calcat pe picioare cu ceilalti turisti, dupa care urmeaza intoarcerea...

daca vrei sa eviti marea de turisti pleci cu o zi mai devreme, eventual vizitezi siturile de pe valle sagrado de los incas, dormi la aguas calientes, si te scoli cit mai de dimineata ca sa ajungi inaintea hoardelor... asa am facut si eu...

in prima zi am vizitat ruinele inca de la pisaq si ollantaytambo de pe valle sagrado... au muncit ceva oamenii aia... ziduri cu pietrele perfect imbinate, terase agricole sapate in versantii muntilor, temple din blocuri de stinca de sute de tone mutate de pe malul vecin...

seara am luat trenul de la penultima statie pina la aguas calientes... pe drum, am povestit cu un canadian care facea coasta vestica a americii de sud cu motocicleta... initial calatorise cu un prieten, inginer, dar cum amicul asta al lui era prea organizat, avind planificata toata excursia in ms project, au decis ca sint incompatibili si s-au despartit...

a doua zi dimineata m-am sculat cu noaptea in cap... m-am repezit la fereastra sa vad daca e senin si surpriza neplacuta, nici o stea... am iesit afara, deasupra cerul era plin de stele... de fapt, pe fereastra eu vazusem doar versantul vecin al vaii foarte inguste, ca sa vad cerul ar fi trebuit sa ma uit prin tavan...

si-am ajuns sus... machu picchu era asa cum l-am vazut in toate pozele... atit doar ca, la fata locului, arata cu mult, mult mai impresionant... de ce? nu stiu, probabil ca plasarea sa cu totul deosebita, pe culmea lui de munte ascutita, inconjurat de vai foarte adinci si abrupte, cu vegetatie abundenta, avind in fundal, de jur-imprejur, creste de munti inzapezite...

seara mi-am rumegat satisfactia cu o cuscuena in bazinul cu apa termala din aguas calientes, sub virfurile invelite in valatuci de ceata... cum ce e cuscuena? cuscuena e o marca de cerveza, aaa, de bere locala...

cum zicea blaga, orice idee implinita e un inger cazut... sau un pitic impuscat... trebuie sa fiu atent ce dorinte imi pun, pentru ca vad ca mi se cam implinesc...

ziua urmatoare am facut drumul in sens invers, de data asta pe lumina, prilej de admirat peisajul, spectaculos si el...

pentru ca in cusco mai aveam timp pina la autobuz, am mai vizita una-alta, o biserica, un muzeu... in muzeul regional, intr-o vitrina cu monede, alaturi de monede de la inceputurile peru-ului si altor state sud-americane, se lafaiau si monede de 5, 15 si 25 de bani din 1966, din RSR... fara comentarii...

 

11-05-06: lima

de la cusco, in drum spre lima, m-am oprit la nazca, sa vad si eu vestitele linii... pentru asta platesti cam 50 de dolari, si esti zburat 30 de minute cu un avion care seamana cu un tico cu aripi pe deasupra figurilor... interesant... intra la categoria 'am facut-o si pe asta'...

apropo de tico, se pare ca e masina nationala peruana... cel putin in arequipa sau nazca, toate taxiurile sint tico...

si-am ajuns in lima... ghinionul a facut sa cunosc lima incepind cu partea ei urita si murdara... iar partea urita si murdara a limei este foarte urita si groaznic de murdara... dupa aceea am descoperit ca in centrul istoric al orasului cladirile sint iluminate destept, si ca exista cartiere rezidentiale dichisite... dar cam tirziu...

in lima nu prea ai ce face si vedea... sint citeva muzee interesante, dar sint raspindite in tot orasul, iar tot orasul inseamna un oras de aproape 8 milioane de locuitori...
am vizitat museo de la nacion, cred ca cel mai interesant muzeu de istorie a civilizatiilor precolumbiene pe care l-am vazut in america de sud...
ar mai fi fost de vizitat muzeul aurului, celebru mai ales prin scandalul declansat cind s-a aflat ca o buna parte din exponate sint falsuri... dar prea e la periferie, asa ca ramine pentru viata viitoare...

in lima e o peripetie sa traversezi strada... iar cind, dupa asteptari, ti se pare ca exista o conjunctura favorabila, apare un taxi, care incetineste si opreste in fata ta, si te claxoneaza, poate ca ti-ai schimbat obiectivul, si in loc sa traveresezi strada vrei sa te plimbi cu taxiul... iar genul asta de presiune comerciala e valabil pentru orice, de la restaurante si agentii de turism pina la vinzatorii de software piratat... pina si operatorul de telefonie mobila face la fel... cind te conectezi in roaming la o retea, primesti un mesaj de salut, cu unele numere de telefon la care poti apela... mesajul asta il primesti o data... o singura data... de la operatorul peruan eu l-am primit de un milion de ori... poate-poate m-am razgindit si voi suna la numerele alea...

iar autobuzele din lima parca sint furate din parcul copiilor... daca ai peste 1.50m, n-ai ce cauta in ele...

mda, se pare ca, dupa machu picchu, entuziasmul meu e pe o panta descendenta... ingerul ala a cazut cam de sus :-)
e timpul pentru relaxare... rio? he-he :-))

luni am depus actele pentru viza braziliana... n-au fost probleme deosebite, atita doar ca ceea ce ar fi durat la orice alta ambasada maxim 15 minute, la ambasada braziliana a durat juma' de zi... iar pentru viza au avut nevoie de 3 zile, probabil timpul necesar pentru a stringe 5 angajati ai ambasadei, 4 sa tina pasaportul, iar al cincelea sa se infiga cu viza in el...

in asteptarea vizei, am dat o fuga la pisco, sa vizitez islas ballestas, considerate galapagos-ul saracului... cum am decis sa sar din program galapagos-ul, fiind cam prea peste mina, si si scump, m-am multumit cu leii de mare, pinguinii, pelicanii, cormoranii, si alte oratanii marine din islas ballestas... a fost cu suspans, am stat in port 4 ore, poate-poate se ridica ceata... intr-un final s-a luminat, si-am vizitat leii de mare... si asta a fost o experienta multimedia, acum am inteles de ce leii de mare se numesc asa, pentru ca rag precum niste lei...

azi am recuperat pasaportul de la ambasada braziliana, peste o ora plec la huaraz sa arunc o privire la cordillera blanca, iar noaptea de simbata pe duminica zbor la rio...

 

16-05-06: din cordillera blanca la rio

cordillera blanca

ultimul punct din agenda peruana a fost cordillera blanca... considerata cea mai buna zona de trekkareala din peru, cu peisaje impresionante, creste inzapezite (huascaran, cu peste 6700m inaltime, este cel mai inalt virf de la tropice), lagune, ghetari... plus verdele atit de confortabil dupa cvasipermanentul arid de care am avut parte cel mai adesea in america de sud...
n-am stat decit doua zile, cit sa ma lamuresc despre ce-i vorba... daca n-ar fi pe partea cealalta a pamintului, cordillera blanca ar merita revizitata mai pe-ndelete...

aerolineas argentina

din cordillera blanca m-am intors la lima, sa iau avionul spre rio de janeiro...
in paranteza fie spus, am plecat din peru fara sa degust una din specialitatile locale, porcusor de guinea... parca nu mi-a venit sa maninc pet-uri...
pentru zbor am ales aerolineas argentina, cu schimbare in buenos aires, din mioriticul motiv ca erau cei mai ieftini... surpriza placuta a fost ca, fiind o cursa argentiniana, am beneficiat de o portie tripla de malbec... surpriza neplacuta a fost ca in buenos aires au aterizat pe un aeroport secundar, de unde am fost transferati pe celalalt aeroport de unde pleca cursa spre rio, iar fugareala asta dupa o noapte nedormita n-a fost exact ce-mi doream...

rio

si-am ajuns la rio, destul de stresat de avertismentele din ghid privind relativa insecuritate din oras... la hotel, prima surpriza negativa, preturile sensibil mai mari decit cele din ghid, care, oricum, nici ele nu erau mici... fata de momentul redactarii ghidului, realul brazilian s-a apreciat fata de dolar, si toate preturile, cazare, mincare, transport, etc, au crescut cu vreo 50%...

seara am fost sa vad un meci de fotbal pe maracana... meciul in sine n-a fost cine stie ce, au jucat flamengo cu fortaleza, si s-a terminat zero la zero... jucatorii erau ei tehnici, dar parca le lipsea ceva... probabil ca cei carora nu le lipsea acel ceva joaca la barcelona... cred ca steaua sau rapid n-ar avea probleme cu flamengo... lipsa unui spectacol deosebit in teren a fost insa compensata din plin de spectacolul din tribune... si, de fapt, exact pentru asta am fost la meci... daca e sa caracterizez printr-un singur cuvint ceea ce s-a intimplat in tribune, cuvintul asta este ritm...

a doua zi m-am dus si eu sa vad principala atractie a rio-ului, plajele... care, intradevar, sint spectaculoase... combinatia ocean, plaje, oras si virfuri de munte cu forme ciudate este unica... m-am asezat si eu pe o terasa, am luat un 'coco gelato' (adica o nuca de cocos scoasa din frigider, decupata in fata ta, si in care se infige un pai, sa-i sugi continutul), sa savurez peisajul... nu s-a putut... nu trecea un minut fara sa vina cineva care sa-ncerce sa-ti vinda ceva, o bratara, un tricou, un nimic... l-am lasat pe unul sa-mi curete pantofii, si la sfirsit mi-a cerut 100 de reali... adica vreo 50 de dolari... la inceput credeam ca glumeste, dar omul chiar credea ca e rost de fraiereala... i-am facut semn ca e timpit la cap, si i-am dat un real, dar tot a apucat sa-mi mai smulga niste bancnote... asa am ajuns sa platesc un curatat de pantofi cu citiva dolari... oricum n-aveam la mine decit maruntis, banii, cardurile, actele raminind la hotel in seif...

dupamasa sa-nnorat, iar spre seara a-nceput sa ploua, ploaie care a continuat si dimineata asta... ok, eu nu m-am simtit niciodata grozav la mare in statiuni precum mamaia sau neptun, iar rio, pastrind proportiile, e ceva similar, dar parca ceva soare n-ar strica...

partea pozitiva a lucrurilor e ca, dupa atita bolivia si peru, brazilia e totusi un soi de intoarcere la normalitate... magazine normale, masini normale, strazi normale, iar pe strazi ai dupa ce-ntoarce capul :-)

 

21-05-06: nici o zi fara capirinha

vreme buna in rio
l-am intrebat pe receptionist, un negru simpatic, ce se-ntimpla cu vremea... "man, it's atipic... maybe tomorrow will be sun"... a avut dreptate, a doua zi s-a facut frumos... si e cum zice in ghid, privit de pe pao de acucar, rio e unul din cele mai frumoase orase din lume...

spre salvador

in ghid scrie ca un bilet de autobuz din rio la salvador e vreo 50 de dolari... la autogara era 100, iar calatoria dura 26 de ore... un bilet de avion era 130, iar calatoria doar 2 ore, asa ca n-a fost greu s-aleg...

pelourinho

salvador este capitala neagra a braziliei, iar in pelourinho, centrul istoric, daca esti alb, esti atipic... deci turist...

in pelourinho, la fiecare colt de strada sint 2-3 politisti... daca ai ajuns la un colt de strada fara politisti inseamna ca ai iesit din zona de siguranta, si te intorci urgent inapoi...

in piete si pe strazi sint tot soiul de spectacole si concerte gratuite... mie in praca do reggae mi-a placut cel mai mult... basti revolutionare che guevara, tricouri revolutionare che guevara, tunsori rastafari, tricouri nostalgice bob marley, tricouri fujifilm... si doamne de culoare cu picioare pina in git... am zis reggae? jamaica? he-he...

ok, ok, ce e capirinha? e un coctail facut din cachaca, un rom local, cu o doza diabetica de zahar... cel mai bun a fost primul, dupa care au urmat din ce in ce mai proaste... probabil ca voi trece inapoi la pepsi... desi dupa un capirinha incepi sa crezi ca poti dansa la fel ca ei... LOL...

de-acum urmeaza drumul de intoarcere... orasele istorice din minas gerais, foz do iguacu, san ignacio mini, buenos aires... poate prind avionul...

 

26-05-06: profesia: turist

dupa pelourinho, pe agenda de vagabondaj urmau cascadele de la iguazu... cum intre salvador si foz do iguacu distanta e imensa, am ales sa fac doua escale pe parcurs...

prima a fost vizitarea unora din orasele coloniale din minas gerias... din salvador pina in belo horizonte se fac cam 23 de ore cu autocarul, eu am facut 27, pentru ca s-a stricat autocarul in toiul noptii in mijlocul cimpului, si pina l-au schimbat a durat ceva... la brazilieni lucrurile merg mai domol, timpul pierdut cu viza a fost doar un avertisment...
in congonhas am vizitat profetii lui aleijadinho... aleijadinho este considerat un michelangelo brazilian, iar profetii sint capodopera lui...
am mai vizitat sao joao del rei, cu niste biserici sculptate tot de aleijadinho, si tiradentes, care face parte din categoria 'satul din poveste'...

urmatorul pas a fost sao paolo... din sao joao del rei pina in sao paolo se fac cam 7 ore, eu am facut mai mult de 9 pentru ca, ati ghicit, iar s-a stricat autocarul in toiul noptii in mijlocul cimpului si a trebuit schimbat... sper ca lucrurile sa se opreasca aici, pentru ca nu-i chiar asa de simplu sa schimbi un boeing deasupra atlanticului, de exemplu...

sao paolo, 17 milioane de locuitori, a treia metropola din lume, si mai nesigura decit rio... zgirie-nori, avenida paulista, un muzeu bunicel, in care as fi vrut sa gasesc mai multi artisti brazilieni, dar in care am fost nevoit sa ma multumesc cu impresionisti francezi si cu van gogh, pentru care nu trebuia neaparat sa traversez atlanticu'... daca in buenos aires pe strazi gasesti cintareti, actori, cupluri care danseaza tango, in sao paolo gasesti oameni-sandvis cu reclame la vind/cumpar aur/dolari/celulare/samd/etc...

si a urmat ultimul pas, a doua noapte consecutiva in autocar (igiena mea incepuse sa lase de dorit), de la sao paolo la foz do iguacu...

oriunde a trebuit sa completez un formular in america de sud, la granita, la hotel, la cumpararea de bilete, a trebuit sa completez si informatii ca profesie, stare civila, etc, de parca interesul erau studii sociologice... cind am cumparat biletul pentru foz, omul de la ghiseu nu mai m-a intrebat de profesie, ci a trecut din proprie initativa, profesia: turist... o fi stiind el ceva :-))

 

28-05-06: 1.200.000 de litri de apa pe secunda doar pentru mine

a venit toamna, diminetile sint mai racoroase, umbrele sint mai lungi...

dupa 16 ore de mers cu autocarul, de data asta fara peripetii, am ajuns la foz do iguacu...

in prima dupamasa am vizitat hidrocentrala itaipu, cea mai mare din lume, motiv de patriotica mindrie braziliano-paraguaiana... am fost destul de retinut, probabil ca mai am inca vinatai pe creier de la textele cu maretele realizari socialiste, dar trebuie sa recunosc ca e o realizare deosebita... vizitarea e gratuita (unul din putinele lucruri ieftine in brazilia), se face cu autocarele uzinei, iar primul lucru care ti se spune e ca poti filma si fotografia orice...

a doua zi a urmat vizitarea partii braziliene a cascadelor iguazu... probabil ca ar fi fost ele impresionante daca puhoiul de vizitatori n-ar inhiba aproape total orice emotie... la punctele de belvedere se statea la coada, pentru ca, nu-i asa, fiecare vizitator are dreptul sa lase posteritatii o poza cu mutra sa (in umbra), avind in fundal (in soare) garganta del diablo... hai sa nu fiu rautacios...

dupamasa am vizitat, fara multa convigere, parque des aves... ei, asta s-a dovedit a fi una din cele mai interesante experiente din tura mea... e o gradina zoologica cu pasari, tinute in custi enorme, unde intra si vizitatorii... saluti papagalul, ii spui hola, iti raspunde hola... ii spui hello, iti raspunde hola... era un pasaroi d-ala negru cu cioc galben, jumate pasaroi, jumate cioc, toucan ii spune, care statea sa fie mingiiat... mai lipsea sa toarca...

momentul culminant a fost ultima cusca, unde erai avertizat ca intri pe propria raspundere, si ca ar fi bine sa-ti scoti ceasul si bijuteriile... era cusca cu papagali d-aia imensi, care zburau in stoluri multicolore exact ca la tv la discovery, atita doar ca zburau razant pe deasupra capului tau... unul albastru fosforescent s-a asezat pe pantoful meu si s-a apucat sa-mi desire siretul... altul rosu-galben-verde si-a facut de lucru pe rucascul meu din spate, si, pina sa-mi dau seama, mi-a furat tzumburusul de la unul din fermoare... am poza cu hotzomanul...

interesant era ca si in afara custilor erau pasari, si nu vrabii ordinare, ci papagali si alte specii pe care le credeam traind doar in colivii... la intrare, sub un umbrar, statea o pereche de papagali verzi imensi, eu credeam ca-s impaiati si pusi acolo de reclama, pina cind am vazut ca misca... nu stiu cum i-au convins sa stea asa... probabil ca au venit sa-si vada rudele din custi, precum mistretu' lu' artanu', ala care si-ar fi dat o copita ca sa-si vada nevasta inchisa de-un an la zoo baneasa...

seara am trecut riul in argentina... am parasit brazilia fara mari regrete, probabil obosit sa fiu mereu vigilent sa nu fiu furat sau tilharit, si satul de prea multi smecheri care nu mai stiau cum sa te pacaleasca sau sa te insele...

ziua urmatoare am vizitat partea argentiniana a cascadelor, tot puhoi de lume, probabil pentru ca a fost duminica... vizita s-a incheiat apoteotic cu cea mai spectaculoasa imagine, de la o belvedere de deasupra lui garganta del diablo... in ghid e descrisa foarte plastic, asa ar fi fost inchipuit capatul pamintului unde oceanul se prabusea in neant...

 

01-06-06: intoarcerea acasa

si-am ajuns inapoi in argentina, la parilla, la vino tinto, la instalatiile de mate de care argentinienii par sa nu se desparta nicaieri - cana cu pai de metal (in mod sigur ii zice altfel) si termosul cu apa fierbinte...

in drum spre buenos aires am facut o escala de o zi la san ignacio, unde sint ruinele uneia din misiunile iezuite din zona...

in buenos aires, in prima zi am traversat girla in uruguay, sa vizitez colonia del sacramento, unul din principalele obiective turistice ale uruguayului... nu puteam rata ocazia unei vize de uruguay in pasaport, nu?
btw, un pasaport are valabilitate cinci ani, cu posibilitatea de a-l prelungi inca cinci... al meu n-are nici doi, si abia mai are loc pentru vize... ar trebui facute pasapoarte mai groase... sau stampile mai mici...
din pacate vremea a fost inchisa, si mult din farmecul oraselului s-a pierdut...

ziua urmatoare s-a facut iar vreme buna, as putea spune o zi splendida de toamna, daca dupa calendar n-ar fi iarna de-a binelea... dimineata erau vreo 7 grade, pe la prinz s-au strins de vreo 17, un soare galben-caldut, si un aer clar... am vagabondat toata ziua... pe avenida florida iar tango, jazz, chitara clasica, muzica peruana - de care ma cam saturasem, prea rasuna in toate autobuzele din peru, dar care se pare ca pe avenida florida suna altfel...

acum plec la aeroport, sa iau avionul spre romania... fara prea multa tragere de inima sau convingere :-(

 

02-06-06: in loc de incheiere

cica e un principiu in dermatologie, cu cit te scarpini mai mult, cu atit te maninca mai tare...
da' e asa de bine sa te scarpini :-)

acum un an, pe aeroport in frankfurt, am cumparat ghidul lonely planet "south america on a shoestring"...
acum sint iar pe aeroport in frankfurt... ce ghid sa cumpar? vreo idee?

 

ion